Părinții joacă un rol esențial în dezvoltarea emoțională, socială și psihologică a copilului. Ei nu sunt doar sursa principală de afecțiune, sprijin și protecție, ci și modelele fundamentale după care copilul își formează propriile valori, comportamente și identitate.
În mod normal, ambii părinți, indiferent de situația lor personală sau de natura relației dintre ei, ar trebui să contribuie activ și pozitiv la creșterea și educarea copilului. Din păcate, în contextul divorțurilor sau separărilor tensionate, uneori această relație se deteriorează, iar copiii ajung să fie prinși între conflicte, fiind folosiți, în mod conștient sau inconștient, ca instrumente de răzbunare.
Ce spune legea?
In anul 2024 a intrat in vigoare un act normativ care vine sa modifice si sa completeze dispozitiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Este vorba despre Legea nr. 123 din 30 aprilie 2024 care pentru prima data defineste conceptul de instrainare parentala in legislatia romaneasca si stabileste niste masuri de protectie pentru copiii aflat in astfel de situatii dar si masuri sanctionatorii pentru parintii vinovati de comportamente abuzive prin care se urmareste instrainarea de celalalt parinte.
Conform legii, Înstrăinarea parentală reprezintă o formă de abuz emoțional în care un părinte (sau o persoana in grija careia se afla copilul) în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, generează, acceptă sau folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate, nejustificată sau disproporționată față de oricare dintre părinți.
Fenomenul apare frecvent în contextul divorțurilor sau separărilor conflictuale și are consecințe serioase atât asupra copilului, cât și asupra părintelui înstrăinat.
Cum se manifestă înstrăinarea parentală?
De cele mai multe ori acest fenomen este unul care se realizeaza in mod ascuns, dand o aparenta diferite, in sensul ca copilul este cel care nu vrea sa aiba legaturi cu parintele cu care nu locuieste.
Printre semnele comune se numără:
- Copilul refuză contactul cu părintele fără justificare clară.
- Preluarea de către copil a limbajului sau acuzațiilor părintelui alienator.
- Întărirea artificială a amintirilor negative despre părintele înstrăinat.
- Prezentarea relației cu părintele alienator ca fiind singura „adevărată” sau „sigură”.
Pericolul cel mai mare pentru copil consta in aceea ca din cauza acestui tip de comportament, ajunge sa-l urasca pe celalalt parinte sau sa ii fie teama de acesta, fara a avea o justificare clara, ci idei impuse de parintele rezident.
Care sunt mijloacele juridice pentru combaterea înstrăinării parentale
Legislația română oferă diverse instrumente pentru protejarea relației copil-părinte:
Printre acestea se innumara stabilirea programului de legături personale cu minorul in favoarea parintelui neezident. Acesta presupune vizite ale parintelui nerezident, dreptul parintelui de a comunica cu copilul telefonicc, de a-l lua la domiciliul sau, de a pleca in vacante cu acesta, de participa la evenimentele importante si marcante din viata copilului (serbari, festivitati de absolvire, zile de nastere), s.a.m.d.
Conform noilor modificari legislative, parintele care nu respecta programul de legaturi sau alte obligatii stabilite in sarcina sa de instanta de judecata poate fi obligat la penalitati banesti.
Constatarea unui caz de alienare parentala poate fi cerută de către unul dintre părinți, de procuror sau de direcția generală de asistență socială și protecția copilului (DGASPC). Această solicitare poate fi formulată fie într-un dosar ce are ca obiect exclusiv aceasta constatare, fie în cadrul unui alt proces în care se iau măsuri privind copilul minor, cum ar fi: acțiuni de divorț, stabilirea programului de legături personale, solicitarea autorității părintești exclusive sau suplinirea consimțământului necesar pentru deplasarea minorului în afara țării.
In principal, e bine sa stii faptul ca in situatia in care unul dintre parinti il alieneaza parental pe copil, acest parinte poate fi decazut din drepturile parintesti, iar domiciliul copilului poate fi stabilit la celalalt parinte nerezident.
Nu in ultimul rand, faptele de alienare parentală pot conduce la reținerea infractiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevazuta de art. 379 din codul Penal. Legea prevede o pedeapsa cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
În contextul alienării parentale, părintelui alienator îi poate fi imputat faptul că:
- Obstrucționează în mod constant sau repetat programul de vizită stabilit de instanță;
- Îl influențează pe copil să refuze întâlnirile sau comunicarea cu celălalt părinte;
- Induce copilului frică, dispreț sau ură față de părintele de la care a fost separat.
Mijloace juridice pentru combaterea înstrăinării parentale
Legislația română oferă diverse instrumente pentru protejarea relației copil-părinte:
- Reglementarea autoritatii parintesti. Potrivit legii, instanta poata stabili ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar de catre un singur parinte.
- Stabilirea unui program deegaturi personale cu minorul. Art. 401 din Codul civil prevede dreptul copilului de a avea relații personale cu ambii părinți, chiar și după divorț. Încălcarea programului poate conduce la sancțiuni judiciare.
- Ordonanța președințială. Se poate solicita o măsură rapidă pentru menținerea contactului copilului cu părintele înstrăinat, până la soluționarea definitivă a litigiului. Aceasta procedura este una care se solutioneaza de urgenta, in general la un singur termen de judecata si urmareste stabilirea unor masuri provizorii.
- Sanctiuni penale. Asa cum am aratat, legiuitorul pedepseste fapta parintelui care impiedica copilul sa aiba legaturi cu celalalt parinte nerezident.
Constatarea existenței alienării parentale necesită adesea evaluări psihologice specializate, expertize medico-legale psihologice asupra minorului și părinților, precum și administrarea altor mijloace de probă (de exemplu: înscrisuri, mesaje, declarații de martori).
Importanța evaluărilor psihologice în cazurile de alienare parentală
În cazurile de alienare parentală, evaluarea psihologică a minorului, a părinților și, uneori, a întregului mediu familial are un rol esențial în stabilirea adevărului. Alienarea parentală este, prin natura sa, dificil de probat direct, fiind un proces subtil de influențare emoțională care lasă urme mai degrabă în plan psihologic decât fizic.
Prin intermediul evaluării psihologice, instanța poate înțelege dacă refuzul copilului de a interacționa cu un părinte este bazat pe motive serioase (de exemplu, abuz sau neglijență), sau dacă, dimpotrivă, este rezultatul unei campanii de alienare din partea celuilalt părinte.
De asemenea, expertiza psihologică poate evidenția riscurile pe termen lung asupra sănătății emoționale a copilului și poate ghida instanța în alegerea celor mai bune soluții: consiliere psihologică, reechilibrarea programului de legături personale, ori, în cazuri grave, modificarea autorității părintești.
Concluzie
Înstrăinarea parentală este un fenomen grav, cu implicații emoționale și juridice profunde. Combatarea sa necesită atât intervenție juridică fermă, cât și o abordare psihologică sensibilă, centrată pe interesul superior al copilului. Este foarte important sa apelezi la un avocat specializat pentru a analiza situatia si a gasi cele mai bune mijloace juridice pentru combaterea acestui fenomen intrucat riscul inactiunii este unul devastator pentru dezvoltarea minorului si a relatiilor de familie.
