Te afli în situația în care ai provocat un accident și ți-a fost reținut permisul de conducere? Ei bine, în acest articol vom discuta despre ce posibilități legale ai de a continua să conduci pe drumurile publice până la soluționarea dosarului penal întocmit.
În România, în cazul în care unui conducător auto i se întocmește un dosar penal pentru o infracțiune rutieră, permisul de conducere îi va fi ridicat, iar în schimb va primi o dovadă de la poliție. Această dovadă poate fi cu sau fără drept de circulație, după caz, dar legislația oferă posibilitatea de prelungire a dreptului de circulație, sub anumite condiții.
Situațiile concrete în care ți se eliberează o dovadă de circulație în locul permisului de conducere
Potrivit OUG 195/2002 (Codul rutier), organul de poliție poate dispune reținerea permisului de conducere în cazul comiterii unor infracțiuni rutiere, cum ar fi:
· Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive (art. 336 Cod penal);
· Conducerea unui vehicul de către o persoană care avea permisul suspendat (art. 335 Cod penal);
· Părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției (art. 338 Cod penal);
· Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 Cod penal).
· Ucidere din culpă (art. 192 Cod Penal), s.a.m.d.
În astfel de situații, permisul este reținut de poliție, iar conducătorului auto i se eliberează o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere.
Conform art. 111 din OUG 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere poate fi:
· Cu drept de circulație, valabilă pentru o perioadă inițială de 15 zile;
· Fără drept de circulație, caz în care șoferul nu mai poate conduce.
Nu vom discuta în cadrul acestui articol despre situația comiterii unor contravenții care conduc la reținerea permisului de condcuere cu titlu de sancțiune contravențională deoarece acestea exced obiectului discuției.
Cine are competență să dispună asupra cererii de prelungire a dreptului de circulație?
În conformitate cu art. 111 alin. (6) din OUG 195/2002, prelungirea dreptului de circulație se face de către procurorul care instrumentează cauza sau de către instanța de judecată.
Procedura presupune respectarea următorilor pași obligatorii:
1. Formularea unei cereri motivate care trebuie depusă unitatea de Parchet competentă sau, dacă dosarul a ajuns în instanță, la instanța de judecată.
2. Analizarea cererii . Procurorul sau instanța va verifică dacă există motive pentru menținerea dreptului de circulație și vor dispne prin ordonanță sau prin hotărâre motivată.
3. Emiterea unei soluții . Dacă cererea este aprobată, dovadă înlocuitoare a permisului se prelungește cu maxim 90 de zile, iar această solicitare poate fi repetată până la soluționarea definitivă a dosarului penal.
Criterii de acordare a prelungirii dreptului de circulație.
În primul rând, practică s-a format într-o anumită direcție în sensul că prelungirea dreptului de circulație se poate acorda doar în cazul în care dovada ce ți-a fost eliberată de organele de poliție este cu drept de circulație. Mărturisesc că nu sunt pe deplin de acord cu această soluție deoarece dispozițiile art. 111 alin. (6) din OUG 195/2002 nu fac o distincție clară și după cum cunoaștem “Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.”, în traducere, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Trecând mai departe, procurorul sau instanța de judecată vor analiza gravitatea faptei comise, daca ai antecedente penale, pericolul social al infracțiunii, circumstanțele în care s-a produs accidentul, atitudinea ta înainte și după accident, necesitatea permisului pentru desfășurarea activității profesionale și alte circumstanțe personale.
Ce poți face dacă eșți nemulțumit de soluția dispusă cu privire la cererea ta?
Dacă eșți nemulțumit de soluționarea cererii de prelungire a dreptului de circulație, poți contesta această decizie conform procedurilor prevăzute de lege . În funcție de etapă procesuală, plangerea sau contestația se pot adresa:
- Procurorului ierarhic superior, dacă decizia a fost luată de un procuror;
- Instanței de judecată, dacă dosarul se află deja pe rolul acesteia.
Pentru a-ți spori șansele de reușită, este recomandat să consulți un avocat specializat î pentru a formulă corect contestația și a argumenta necesitatea prelungirii dreptului de circulație.
Concluzie
Prelungirea dreptului de circulație în cazul intocmirii unui dosar penal nu este o masura automată, ci trebuie solicitată expres și aprobată de către organele competente. De asemenea, aceasta este o măsură temporară, valabilă până la soluționarea cauzei penale.
Pentru o șansă mai mare de succes, este recomandat ca șoferul să consulte un avocat specializat, care să formuleze corect cererea și să susțină necesitatea prelungirii dreptului de circulație în fața organelor judiciare.