Introducere
Te aflii in situatia in care ai incheiat un imprumut de folosinta pe un anumit termen si vrei sa iti recuperezi bunul inainte de implinirea termenului?
Ei bine, legea prevede cateva ipoteze clare aplicabile in cazul contractului de comodat (imprumut de folosinta), in care comodantul, adica de regula proprietarul bunului, poate cere restituirea anticipata a lucrului.
In primul rand, trebuie sa intelegem ce reprezinta contractul de comodat
Împrumutul de folosință (comodatul) este un contract prin care o parte (comodantul) transmite gratuit celeilalte părți (comodatarul) folosința temporară a unui bun, cu obligația restituirii acestuia la expirarea termenului convenit sau atunci când bunul nu mai este necesar pentru scopul împrumutului.
Deși principiul general este acela al respectării termenului contractual, Codul civil prevede în cuprinsul art. 2156 posibilitatea restituirii anticipate a bunului, în anumite condiții.
Ce spune legea?
Art. 2156 C. civ. prevede ca ” Comodantul poate cere restituirea bunului înainte de momentul prevăzut la art. 2.155 alin. (1) atunci când are el însuşi o nevoie urgentă şi neprevăzută de bun, atunci când comodatarul decedează sau atunci când acesta îşi încalcă obligaţiile.”
Natura juridică a restituirii anticipate
Restituirea anticipată nu este un drept absolut și unilateral al comodantului, ci presupune respectarea unor conditii stricte si urmarea unor pasi legali.
Comodantul poate solicita restituirea doar dacă dovedește o nevoie urgentă și imprevizibilă sau in situatia in care comodatarul decedeaza sau nu isi respecta obligatiile.
Condiții pentru restituirea anticipată
- Situatia nevoii urgente si imprevizibile
Această ipoteză cere îndeplinirea cumulativă a două condiții respectiv:
- Urgența cand folosința bunului este necesară imediat.
- Imprevizibilitatea candcomodantul nu putea prevedea nevoia la momentul încheierii contractului.
Această prevedere reflectă principiul fortei obligatorii a contractului, dar recunoaste si o exceptie de la acesta.
In acest caz, comodantul, deși a transmis gratuit folosința, nu este obligat să-și sacrifice propriile nevoi vitale. În practică, poate fi invocată pentru nevoi medicale; situatia in care comodantul nu mai detine o alta locuinta, situatia in care doreste sa vanda bunul intrucat are nevoie de bani, s.a.m.d.
Instanța de judecată are rolul vital de a aprecia, în concret, caracterul real și justificat al situatiei invocate de comodant.
- Decesul comodatarului
Această prevedere este deosebit de importantă, deoarece moartea comodatarlui nu duce automat la transmiterea folosinței către moștenitori (dacă nu există o stipulație contrară). De regulă, dreptul de folosință era personal și intuitu personae, astfel încât comodantul are dreptul de a cere înapoi bunul fără a fi necesară vreo culpă din partea moștenitorilor.
Această dispoziție oferă certitudine juridică și previne abuzurile post-mortem, de exemplu cand moștenitorii refuză restituirea bunului.
- Încălcarea obligațiilor de către comodatar
Aceasta este o formă de reziliere, cu caracter sancționator, bazată pe culpa comodatarului. Încălcările care pot justifica restituirea includ:
- Folosința contrară destinației (ex. utilizarea unei mașini personale în scop comercial),
- Neîntreținerea bunului,
- Refuzul de a permite comodantului verificarea stării bunului,
- Împrumutarea mai departe a bunului fără acordul comodantului.
Efectele restituirii anticipate
In toate cele trei situatii enumerate anterior, comodatul se stinge anticipat, iar comodatarul este obligat să restituie bunul fără întârziere, în starea în care l-a primit.
Comodantul nu este răspunzător pentru prejudiciile cauzate de restituirea anticipată, dacă cererea sa este legal întemeiată.
Cum te poti apara in calitate de comodatar, in cazul unui abuz de drept din partea comodantului?
În cazul în care comodantul solicită restituirea anticipată a bunului, comodatarul se poate opune cererii în măsura în care aceasta nu respectă condițiile legale.
Pentru primul caz, legea impune, în primul rând, ca nevoia comodantului să fie urgentă, cât și imprevizibilă, iar aceste aspecte trebuie dovedite cu probe certe. De exemplu, dacă nevoia era previzibilă la momentul încheierii contractului (comodantul știa că va avea nevoie de bun într-un interval de timp apropiat), se poate arata că nu sunt întrunite cerințele legii.
În cazul în care motivul restituirii este pretinsa încălcare a obligațiilor contractuale, comodatarul se poate apăra dovedind că a respectat clauzele contractului, că nu a folosit bunul în mod abuziv și că eventualele abateri sunt minore sau remediate. De asemenea, se poate invoca abuzul de drept, în ipoteza în care comodantul solicită restituirea doar pentru a obține un avantaj personal nejustificat, sub un pretext formal.
Concluzii
Art. 2156 Cod civil consacră o excepție importantă de la executarea contractului potrivit voinței inițiale a părților. Este o normă care reafirmă caracterul nerigid al contractului de comodat, permițându-i comodantului, în circumstanțe bine definite, să recupereze bunul.
Dintre cele trei ipoteze, nevoia urgentă și imprevizibilă presupune un exercițiu de echilibru judiciar, în timp ce decesul comodatarului și încălcarea obligațiilor constituie temeiuri obiective și suficient de clare pentru restituirea anticipată.