Abuzul de drept reprezintă exercitarea unui drept subiectiv contrar scopului pentru care acesta a fost recunoscut de lege sau cu intenția de a vătăma drepturile si interesele legitime ale altei persoane. Cu alte cuvinte, titularul unui drept nu poate să-l folosească oricum, ci trebuie să o facă cu bună-credință, in conformitate cu dispozitiile Codului civil, care consacră principiul potrivit căruia niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil.
Conform art. 15 din Codul Civil „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.”
Potrivit art. 51 din Constituția României, „Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.”.
Acest drept este unul fundamental, dar nu este absolut. Exercitarea sa trebuie să respecte următoarele principii:
- să se bazeze pe fapte reale sau presupuneri rezonabile;
- să nu aibă scop sicanator (adică de a deranja, discredita sau intimida);
- să nu constituie infractiunea de inducere in eroare a organelor judiciare, fapta ce poate atrage răspunderea penală a celui vinovat.
Dacă o persoană formulează în mod repetat cereri, petiții, reclamații sau plângeri bazate pe fapte inventate, denaturate sau imposibil de dovedit, cu intenția de a provoca neplăceri altcuiva, pot exista mai multe forme de răspundere:
a) Răspunderea civilă delictuală
Conform art. 1349 și art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită este obligat să-l repare.
Astfel, autorul unor petiții false poate fi obligat la:
- plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral (stres, atingere a reputației);
- acoperirea prejudiciului material (dacă persoana vizată a suferit pierderi economice din cauza sesizărilor neîntemeiate).
b) Răspunderea penală
Dacă petițiile sau plângerile conțin acuzații neadevărate cu privire la săvârșirea unei fapte de natura penala, acest comportament poate intruni elementele constitutive ale infractiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
Retine faptul ca in prezent, Codul Penal nu mai prevede infractiunea de calomnie, aceasta fiind o fapta care poate atrage cel mult raspunderea civila a persoanei vinovate.
In unele situatii, prin comportamentul abuziv sicanator, aceste fapt pot intra chiar sub sfera infractiunii de hărțuire dacă faptele sunt repetate și provoacă o stare de temere.
c) Răspunderea contravențională
In unele situatii, dacă faptele nu întrunesc elementele unei infracțiuni, autoritățile pot dispune sancțiuni pentru tulburarea activității instituțiilor publice ori formularea de sesizări neîntemeiate, în funcție de legislația specială aplicabilă domeniului (spre pilda, apelarea numarului de urgenta 112 in mod abuziv).
Mijloace de apărare pentru persoana șicanată
Persoana vizată de astfel de abuzuri are mai multe posibilități juridice:
- Plângere penală împotriva autorului, pentru inducerea in eroare a organelor judiciare sau hărțuire;
- Acțiune civilă pentru repararea prejudiciului moral și material;
- Exercitarea unui rol activ din partea institutiilor sesizate care pot dispune sanctiuni contraventionale impotriva persoanei care formuleaza sesizari nereale.
Concluzie
Exercitarea dreptului la petiționare este o formă legitimă de protejare a intereselor personale, însă nu poate fi transformată într-un instrument de șicană.
Cei care formulează cereri sau sesizări fără temei real, cu intenția de a provoca prejudicii altora, pot răspunde civil, penal sau contravențional, în funcție de gravitatea faptelor.
Abuzul de drept, indiferent de forma sa, contravine principiilor bunei-credințe și echității care guvernează ordinea juridică, iar victimele acestor comportamente au la dispoziție mijloace legale eficiente pentru a se apăra.
