În era digitală, înșelăciunile online au devenit tot mai frecvente, afectând mii de români anual.
Fie că vorbim de anunțuri fictive pe platforme de vanzare a bunurilor, investiții false în criptomonede sau escrocherii prin spoofing, victimele pot pierde sume semnificative.
Prin acest ghid juridic mi-am propus sa explic pașii legali pe care îi poți urma pentru a raporta infracțiunea și a încerca recuperarea banilor.
Ce este înșelăciunea online din perspectivă legală?
Înșelăciunea online este reglementată în principal de articolul 244 din Codul Penal, care definește înșelăciunea ca fiind o infractiune ce consta in inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust
Daca infractiunea a fost comisa si prin folosirea de mijloace frauduloase, fapta este una mai grava.
In anumite situatii, putem discuta si despre intrunirea elementelor constitutive ale altor infractiuni, precum frauda informatica.
Pași imediati după ce ai fost înșelat
Dacă suspectezi o înșelăciune online, acționează rapid pentru a minimiza pagubele:
- Blochează tranzacțiile.Contactează imediat banca ta pentru a bloca cardul sau contul implicat. Majoritatea băncilor oferă opțiuni de blocare prin aplicație sau telefon.
- Strange dovezile. Fa screenshot-uri cu conversațiile, anunțurile false, confirmările de plată și orice alte detalii relevante. Acestea vor fi esențiale pentru autorități si pentru a putea avea castig de cauza.
- Verifică conturile online. Schimbă parolele și deconecteaza toate dispozitivele logate, din panoul de control, pentru a te asigura ca cel care este vinovat, nu are acces in continuare la contul tau.
Pași legali. Raportarea infracțiunii
Primul si poate cel mai important pas este sa actionezi de indata, fara amanari, fara ezitair.
Formuleaza o plangere penala la politie sau la parchet in care explici foarte detaliat modul in care ai fost pacalit, indici numele si datele de identificare ale persoanei vinovate (daca le cunosti) si foarte important, atasezi dovezi (poze, mesaje scrise, inregistrari audio – video, chitante/facturi, etc.)
Este bine de stiut faptul ca poți depune plângerea online (pe e-mail), prin posta sau la cea mai apropiată secție de poliție. Asa cum am spus, include toate detaliile: descrierea faptei, dovezi, suma pierdută și datele suspectului (dacă le ai).
Dupa acest moment, poliția va deschide un dosar penal și va efectua investigații, inclusiv percheziții informatice.
Reclamație la ANPC
Dacă înșelăciunea implică un comerciant online sau o platformă comercială, depune o reclamație la ANPC.
Trebuie sa stii faptul ca daca discutam despre o persoana fizica, situatia nu intra in competenta de solutionare a ANPC.
Cum procedezi ? Accesează site-ul oficial al ANPC și completează formularul de reclamație online. Atașează dovezi și descrie incidentul.
De obicei, ANPC raspunde in 30 de zile de la momentul formularii sesizarii.
Când se aplică? Ideal pentru cazuri cu magazine online sau platforme care nu respectă drepturile consumatorilor, cum ar fi returnări sau garanții.
Prevenție. Cum să eviți înșelăciunile online
Pentru a nu deveni victimă:
- Verifică anunțurile și vânzătorii pe platforme (ex. recenzii pe OLX).
- Evită plăți prin transfer bancar; folosește metode securizate precum PayPal sau carduri cu protecție. Nu trimite banii fara sa mentionezi ce reprezinta.
- Nu da click pe link-uri suspecte.
- Daca ai pica in „plasa”, actioneaza cu rapiditate.