Cât de aproape poți pune o fereastră de casa vecinului?

In cadrul relatiilor de vecinatate, dar si atunci cand vrem sa construim o locuinta un subiect frecvent întâlnit este cel al ferestrelor orientate spre proprietățile vecine, în special spre curtea acestora.

Desi pare un detaliu banal, usor de ignorat, in practica ridica mai multe probleme decat iti poti imagina.

Iată ce trebuie să știi dacă vrei să construiești sau să modifici o clădire în apropierea graniței cu vecinii.

Ce spune legea?

Potrivit Codului Civil, există reguli clare în ceea ce privește vederea directă spre proprietatea vecinului.

Conform articolului 615 este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.

Așadar, dacă dorești să amplasezi o fereastră care oferă vedere directă spre curtea vecinului, aceasta trebuie să se afle la cel puțin 2 metri distanță de limita de proprietate.

Mai mult, potrivit legii “Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.”

Ce înseamnă „vedere directă”?

„Vedere directă” înseamnă că prin fereastră se poate observa în mod clar și nemijlocit curtea sau spațiul privat al vecinului.

Ferestrele de lumina, care nu permit vederea spre fondul invecinat nu intră în această categorie.

Ce riști dacă încalci legea?

Dacă montezi o fereastră ce încalcă regulile de mai sus, vecinul are dreptul legal să ceară înlăturarea acesteia prin intermediul unei acțiuni în instanță ce va avea ca obiect desființarea lucrării, precum si daune-interese, dacă se dovedește un prejudiciu (ex. Violarea vietii private)

Foarte important! Pe lângă conflictul de vecinătate, poți avea și probleme la recepția construcției sau la obținerea autorizației de construire, dacă fereastra nu respectă normele legale.

Cum ma asigur ca nu ajung intr-o astfel de situatie?

Cel mai important pas este sa cunosti foarte bine legea si sa nu inregistrezi nicio abatere intentionata sau din neatentie.

In al doilea rand, orice lucrare de construcție sau modificare (fereastră, balcon, extindere etc.) trebuie să aibă:

  • Autorizație de construire emisă de primărie
  • Proiect tehnic făcut de un arhitect sau proiectant autorizat

Reprezentantii primariei verifica dacă proiectul respectă distanțele legale față de vecini. RETINE! Fără autorizație, vecinul te poate da în judecată oricând si va avea castig de cauza.

Un alt aspect foarte important este consultarea cu un arhitect care iti poate oferi opinii corecte si te va scapa de posibile litigii.

Concluzie

Dacă intenționezi să construiești o fereastră orientată spre curtea vecinului, asigură-te că aceasta se află la cel puțin 2 metri de linia de hotar

In final, respectarea acestor reguli nu este doar o chestiune de legalitate, ci și una de respect reciproc și conviețuire civilizată.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top