Oamenii ajung la AVOCAT, în aceste cazuri, mult prea târziu. Nu când au ratat a doua rată, ci atunci când au găsit în cutia poștală plicul de la executorul judecătoresc. Întrebarea este mereu aceeași: mai pot face ceva?
Răspunsul începe cu o întrebare pe care aproape nimeni nu o anticipează: ce v-a oferit banca înainte să ajungă aici?
De regulă urmează o tăcere. E bine de stiut faptul ca din 2024 legea nu îl mai lasă pe creditor să treacă direct la executare. Prin Ordonanța de urgență nr. 15/2024, în Ordonanța de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost introdusă obligația creditorilor de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă a datoriei, ca urmare a dificultăților financiare ale consumatorului, înainte de a demara procedura de executare silită.
Textul este puțin cunoscut, inclusiv printre cei care ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma lui.
Măsurile de restructurare la care se referă legea nu sunt o noțiune vagă ci reale si multiple: refinanțarea totală sau parțială a contractului de credit, prelungirea duratei acestuia, modificarea tipului de contract, amânarea plății tuturor ratelor sau a unei părți dintre ele pentru o perioadă, schimbarea ratei dobânzii, o perioadă fără plăți, plăți parțiale, conversii valutare, iertarea parțială de datorie și consolidarea datoriilor. Măsurile trebuie adaptate la situația concretă a fiecărui consumator, nu bifate formal.
Acum urmeaza partea onestă, pe care prefer să o spun de la început, pentru că în presă titlurile sună mai categoric decât textul legii.
Obligația este formulată ca una de mijloace, nu de rezultat. Legea cere creditorului să aibă proceduri și să depună eforturi de restructurare, nu îi interzice expres să pornească executarea dacă nu a făcut-o. Nu este, prin urmare, un buton care anulează automat o executare silită, iar cine vă promite asta vă induce în eroare.
Ceea ce obține un debitor din acest text este altceva, și anume un argument, o presiune și un risc pe care creditorul nu vrea să și-l asume: nerespectarea obligației este sancționabilă contravențional, cu amenzi.
Un detaliu care merită reținut este că obligația nu privește doar banca de la care ați luat creditul. Ordonanța din 2024 reglementează și activitatea cumpărătorilor de creante, adică exact a societăților care preiau portofolii de creanțe neperformante și apoi execută. Faptul că dosarul a fost cesionat nu șterge istoria lui.
De aici decurge prima recomandare practică, și este una care nu costă nimic: cereți restructurarea în scris și păstrați dovada. Nu telefonic, nu la ghișeu, pe fugă. O cerere scrisă, înregistrată, în care descrieți dificultatea financiară și propuneți concret ce puteți plăti, schimbă poziția dumneavoastră în orice discuție ulterioară. Dacă urmează un refuz nemotivat sau tăcere, aceea este o hârtie care contează. Dacă, dimpotrivă, banca acceptă o reeșalonare, ați rezolvat problema mai usor.
Al doilea instrument este unul pe care îl recomand des și pe care prea puțină lume îl folosește, deși este gratuit: Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar. Consumatorul depune o cerere, iar un conciliator mediază negocierea cu banca sau cu instituția financiară nebancară. Procedura nu costă nimic pentru consumator și se poate iniția din orice județ.
Dacă executarea a început deja, discuția se mută pe alt teren. Acolo contează termenele, nu negocierea. Contestația la executare are un termen scurt, care curge de la comunicarea actelor, iar prima verificare pe care o fac în astfel de dosare nu ține de restructurare, ci de prescripție: foarte multe creanțe vechi, cumpărate la pachet, sunt puse în executare după ce dreptul de a cere executarea silită s-a stins deja.
De la 20 noiembrie 2026 se aplică, la nivelul Uniunii Europene, noua directivă privind contractele de credit de consum. Ea aduce lucruri pe care consumatorii români le așteaptă de mult: plafonarea comisioanelor, limitarea penalităților, interdicția de a folosi informații din rețelele sociale la evaluarea bonității, obligația creditorului de a prezenta soluții amiabile înainte de executare și reguli stricte pentru firmele de recuperare, inclusiv interdicția de a contacta debitorul în intervalul de seară și de noapte sau de a-i pretinde costuri de recuperare peste datoria propriu-zisă.
Problema este că România nu a transpus încă această directivă. Termenul de transpunere a expirat în noiembrie 2025, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement, iar pe 1 octombrie 2026 a trimis un aviz motivat.
Ce înseamnă asta în practică, fără ocolișuri: drepturile despre care citiți în presă nu se pot invoca, ca atare, în fața băncii dumneavoastră. O directivă se adresează statului, iar cât timp nu este transpusă nu creează singură obligații în raporturile dintre doi particulari. Rămâne însă regula interpretării conforme, potrivit căreia judecătorul național este ținut să interpreteze dreptul intern, în măsura posibilului, în lumina directivei.
Până când legislația românească se aliniază, instrumentele care funcționează astăzi sunt cele descrise mai sus: cererea scrisă de restructurare, procedura gratuită de conciliere și, dacă s-a ajuns acolo, contestația la executare depusă în termen. Toate trei cer un singur lucru de la dumneavoastră, și anume să nu așteptați plicul de la executor.



